Radio 80

Dar pana la urma, stii cum e – nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie – si daca ma uit la CD-urile din masina si la povestile din inima, intr-adevar, anii 80′ au ramas intr-un fel special in mine. Poate si pentru ca atunci am devenit omulet pe picioarele lui, hippiot post factum care in anii 80′ a descoperit si tot ce ratase de fapt in anii 70′ si s-a si pregatit pentru ce urmau sa-i puna pe tava anii 90′. Si da, cred ca nu ma insel daca spun ca in anii 80′ am inceput sa descopar muzica – aceea cu majuscule si pretentii de la istorie. Si felul in care am descoperit-o a facut, la vremea aceea, toti banii!

Terminasem liceul copil [relativ] cuminte, [relativ] silitor si [destul de] citit. Ascultasem la Europa Libera Paper Lace si Sugar Baaaby Love [Sugaaar Baby Looove!…], un iubit din liceu mi-a rupt inima pe fond de Christopher Cross si Sailing, na, nu eram picata chiar din pom, ba chiar ma simteam [relativ] emancipata! Pana m-am dus la facultatea de Arte Plastice sa dau examen de admitere. Atunci m-am simtit ca un papuas aterizat in mall! Sau nu – ca o pitzi de mall aterizata printre papuasi – pentru ca eu eram o prospatura de liceu printre hipiotii de la Arte, barbati si femei in toata firea, unii dintre ei, dezinvolti, miserupisti, oxidati si in general – fabulosi! De la colegii mei oxidati am invatat cea mai buna muzica ever! Si atunci au inceput anii mei 80′.

Si nu, nu suntem chiar maniaci pentru ca veti asculta si 70′, si 90′ si or sa scape si-un 50′, si niste 60′, dupa cum ni se arata intr-o oarecare zi. Ce vrem noi sa zicem insa – vrem sa zicem muzica buna, aia care a trecut si mama testelor timpurilor, aia care si la 40 de ani vechime te scoala din morti si iti da voce sa o canti treaz sau nu, aia pe care o stii de nici nu stii ca o stii, aia care ti-a ramas pe vreo caseta veche, aia care ti-a ramas intr-un colt de inima. Ca noi, mai mamaie si mai tataie, asa, ne bucuram sa ne aducem aminte de ea. Si poate si tu.